Vrei să te cunoști pe tine însuți, vrei să te iubești așa cum ești, vrei să te realizezi ca ființă umană? Iată provocarea mea, spune-mi cum respiri ca să-ți spun cine ești.
Nu intenționez să aprofundez aici tehnicile de respirație transmise de spiritualitatea orientală, deoarece nu sunt deloc competentă în acest domeniu. Mă limitez doar la aspectele sale cognitive. Calea cunoașterii va deschide cu siguranță ușa spre acțiune. Este calea minții, mult mai lentă, ba chiar foarte lentă, adesea chiar înșelătoare, dar este extrem de sigură pentru cei care nu au alte opțiuni.
Respiră, respiră aerul, nu-ţi fie teamă să-ţi pese
Breathe, breathe in the air, don’t be afraid to care. (Pink Floyd)
Din această perspectivă respiraţia devine doar o fermă invitaţie la observarea conştientă a respiraţiei. De cele mai multe ori respiraţia este inconştientă, rareori ne dăm seama de legătura sa profundă cu stările sufleteşti. În realitate, ritmul său urmează fidel trăirile noastre, furnizându-ne cantitatea exactă de energie vitală necesară în orice moment.
Frica ne scurtează respiraţia, în timp ce acceptarea relaxată o lungeşte şi îi conferă profunzime. Respiraţia este un mecanism natural de schimb între noi şi mediu. Lungimea şi profunzimea respiraţiei devin astfel un indiciu asupra nivelului nostru de integrare în lumea ce ne înconjoară.
Respiraţia este strâns legată de "aici şi acum", iar incoerenţele sale cu starea contextuală ne semnalează că mintea noastră s-a desprins de prezent. Suflarea anxioasă alimentează inutil nişte frici inexistente, apneea trunchiază viaţa în faţa unor pericole inconştiente, inspiraţia adâncă a fumătorului înveninează o relaxare amăgitoare.
Începătorii proaspăţi sosiţi pe drumul autocunoaşterii râmân deseori surprinşi de cât de greu este să respiri pur şi simplu, de cât e de dificil să-ţi lărgeşti pieptul ca să laşi ca aerul să-ţi inunde plămânii. În schimb fumătorii reuşesc să menţină această forţă de aspiraţie datorită fumului pe care şi-l introduc zilnic în piept. Fără să ştie însă că îşi sacrifică propria sănătate doar pentru a simţi senzaţia minunată de plinătate şi de libertate pe care doar o respiraţie amplă ţi-o poate oferi.
Pe aripile suflării emoţiile zboară
Poţi fi în inima ta dacă respiri cu calm. Atunci când respiraţia este greoaie, gândul este ghidat de frică şi de anxietate... Respiră profund şi întoarce-te în inima ta. (Paul Ferrini)
Amplitudinea respiraţiei arată câtă frică ai acumulat de-a lungul vieţii. Frica înseamnă separaţie, în timp ce respiraţia uneşte. Exerciţiile de respiraţie sunt un mod excelent de a ne ajuta corpul să ne accepte fizic temerile noastre inconştiente. Odată ce au fost înglobate şi prelucrate în interiorul corpului prin respiraţie, temerile pot ieşi mai lesne la suprafaţa conştiinţei.
Urmărirea cu atenţie a fluxul respirator te ajută să faci spaţiu fricii pentru a o putea cunoaşte, conţine şi înţelege mai bine. Controlând respiraţia se vor putea controla mai uşor neliniştea şi anxietatea. Observând cum respiri pur şi simplu, fluxul de aer devine identic cu frica, iar aşa cum poţi decide dacă vrei să inspiri sau nu, astfel vei putea alege dacă vrei să-ţi mai fie frică sau nu. La acel nivel de autocontrol cunoştinţele anterioare despre tine însuţi vor putea să cuprindă în sfârşit toate acele evenimente care ţi-au tăiat cândva răsuflarea.
Inspiraţie şi expiraţie - a da şi a avea
Fiecare inspiraţie este o acceptare a ceea ce viaţa ne oferă, în timp ce fiecare expiraţie elimină lucrurilor de care nu mai avem nevoie. Concentrându-ne atenţia asupra acestor două momente putem obţine multe informaţii despre cum suntem conexaţi la lumea externă, despre cât de mult suntem dispuşi să dăm şi să avem, despre cum lăsăm şi despre cum primim.
O respiraţie superficială ne indică faptul că întreţinem un contact formal cu mediul exterior, în timp ce o inspiraţie adâncă şi constantă ne semnalează o pace interioară deosebită. Inspiraţia scurtă vorbeşte despre cel care crede că nu merită mai mult, în timp ce o exalaţie zgomotoasă vorbeşte despre cine răbufneşte obosit să dea mai mult decât poate. Aerul poate fi "dominat" de inspiraţia astmatică violentă, scurtă, dar rigidă, aşa cum poate fi "scuipat" tuşind cu mânie şi agresivitate. Plămânii sunt acel Eu fragil, deseori copil, care refuză aerul "rău" şi care nu se satură niciodată de aerul prea sărac în dragoste.
Prana sau energia vitală
Respiraţia este viaţa creaturilor, de aceea e numită viaţa universală... Într-adevăr, din suflarea vitală se nasc creaturile, graţie suflării vitale odată ce au fost generate se menţin în viaţă şi în suflarea vitală se întorc murind. (Taittirya Upanishad)
În hinduism, prana este energia vitală, sau mișcarea constantă (în sanscrită pra - constant, na - mişcare). În Taittirya Upanishad, prana este energia dinamică aspirată care penetrează organismul prin canalele numite nadi formând învelişul subtil al "suflurilor". Corpul subtil sau învelişul "suflurilor" umple învelişul "hrănii", acel corp subtil constituit din materia organică şi care "are formă de om". Celelalte învelişuri sau corpuri subtile care sunt superioare corpului suflurilor sunt cel al gândului, cel al cunoaşterii şi învelişul beatitudinii, toate dispuse în mod concentric ca nişte matrioshki.
Prana este energie pură, nu este nici aerul şi nici eterul
Adevărat, prana este soarele, iar materia este luna... Din prana au ieşit credinţa, eterul, vântul, lumina, apele, pământul, simţurile, intelectul, hrana.(Prasna Upanishad))
În cartea sa despre Ştiinţa pranayama Swami Sivananda, un mare maestru indian de yoga, afirmă că toate forţele fizice şi mentale aparţin categoriei prana. Deci prana este o formă de energie şi nu o substanţă. Prana determină ciclul cardiac, ritmul respirator, funcţiile involuntare şi voluntare ale organismului. Controlul corpului, respiraţiei şi gândului sunt legate de controlul pranei, adică de pranayama.
Prana – ayama : expansiunea energiei
Prin urmare, pranayama înseamnă controlul pranei prin intermediul respiraţiei. În trei faze, inspiraţia, expiraţia şi reţinerea respiraţiei, energia prana care intră se uneşte cu energia apana care iese. Fiecare fază corespunde cu vibraţia sonoră generată de intonarea acestor trei litere: A, U şi M, care sunt în corespondenţă cu starea de veghe, visul şi somnul profund. Silaba OM reuneşte în esenţa sa vibratorie starea de conştiinţă care înglobează în acelaşi timp cele trei stări care acum sunt separate în om!
Fabio Milioni sintetizează excelent învăţămintele lui Patanjali din Yoga Sutra şi extrage astfel esenţa conceptului de pranayama: Prin pranayama, care foloseşte controlul respiraţiei pentru a acţiona asupra energiei vitale prana, se ajunge la o stare în care este posibilă imobilitatea respiraţiei, fără nici o daună pentru funcţiile vitale... În special, pranayama efectuează o "dez-văluire", adică "ia vălul care împiedică Lumina". Astfel se deschide calea care duce către Iluminaţie. Imobilitatea respiraţiei? Atunci să privim mai de îndeaproape pauza ritmică a respiraţiei.
Pauza dintre inspiraţie şi expiraţie este puntea care ne uneşte cu realitatea incorporeală
Inspiraţia şi expiraţia ne permit să pătrundem adânc în corpul fizic, în timp ce în intervalul de timp dintre acestea avem posibilitatea extraordinară de a ne "separa" de el. Aşa cum distanţa necesară auto-observării ne face să fim mai îndepărtaţi, adică mai lucizi faţă de persoana-mască pe care o expunem fără să ne dăm seama, în acelaşi fel pauzele dintre inspiraţie şi expiraţie ne "îndepărtează" de interioritatea noastră corporală.
Astfel avem ocazia să ne "luăm o pauză" de la continuitatea respiraţiei fiziologice, dându-ne seama mai bine de separaţia "aeriană" dintre corpul fizic şi ceea ce suntem în afara acestuia. Pauza trebuie să fie reglată în mod natural, spontan şi nu trebuie să fie lungită forţat niciodată prin întreruperea voluntară a respiraţiei.
Dezidentificarea imaginară de corpul fizic nu trebuie să fie înţeleasă ca o sciziune concretă, ci ca o posibilitate de a explora şi de a cunoaşte părţile din care suntem constituiţi, delimitările lor şi legăturile dintre acestea. Este vorba de o comprensiune conştientă, adică asistată de mintea trează, a unei posibile existenţe extra - fizice, în care omul ar putea intra însoţit de raţionamentul gândirii.
Pauza cuantică - conectarea cu punctul de origine
Tehnica de respiraţie numită pauza cuantică ilustrează elocvent sensul acestui focus detaşat despre care vorbeam anterior, prin echilibrarea într-un ritm de timpuri egale a celor patru momente principale ale respiraţiei: inspiraţie, pauză, expiraţie, pauză.
Pauza cuantică inserează pauze între inspiraţie şi expiraţie pentru a permite elaborarea conştientă a fluxului energetic stimulat de respiraţie. Pauzele favorizează o permanenţă solidă pe pianul fizic construind în acelaşi timp o conexiune către expansiunea treptată şi controlată a conştiinţei. Inspiraţia pe nas 1-2-3-4, pauza 1-2-3-4, expiraţia pe gură 1-2-3-4, pauza 1-2-3-4. Această tehnică nu are nevoie de nici o concentraţie mentală, ajunge doar fixarea unei intenţii iniţiale, declarată clar şi hotărât, pentru a putea continua apoi cu respiraţia simplă, fără nici un efort mental sau de imaginaţie.
Practicarea constantă a acestei tehnici duce nu numai la mărirea capacităţii de relaxare şi de reflecţie, ci oferă mai ales un simţ al centrării extraordinar. Aparent schimbările sunt aproape imperceptibile, dar cu timpul se constată un simţ al sinelui mai stabil, mai sigur, fixat într-un punct central şi bine desemnat. E o senzaţie de inserare profundă într-o reţea generatoare primordială, în care fiecare reprezintă unul din numeroasele noduri, însă un nod bine precizat, fix şi esenţial.
Respiraţia circulară - vârtej neîntrerupt de emoţii
Respiraţia circulară fără nici o pauză intermediară favorizează în schimb o emersiune spontană a stărilor sensibile de conştiinţă datorită respiraţiei continue. Respiraţia neîntreruptă oferă o injectare de vitalitate intensă binefăcătoare doar celor care au învăţat deja să se cunoască şi să se autogestioneze. Inspiraţie - expiraţie, nici o pauză, nici un spaţiu pentru gânduri, nici o secundă de interferenţe mentale, fluxul continuu de senzaţii rapide şi de emoţii ieşite din orice ungher al sufletului.
Rebirthing propus de Leonard Orr este o modalitate de respiraţie circulară care foloseşte aerul pentru a accesa energetic momentul naşterii, adică primul nostru impact cu energia vitală a respiraţiei. Conectându-se intuitiv cu sursa de energie, individul restabileşte fluxul natural al respiraţiei, nutrientul vital necesar expansiunii propriei conştiinţe. Rebirthing este o practică foarte complexă şi se execută cu ajutorul unui staff calificat, dar mai ales dotaţi de un Eu bine consolidat, cu o bună cunoaştere de sine.
Şi respiraţia holotropică a lui Stanislav Grof porneşte de la respiraţia circulară şi se alătură intenţiei de a pătrunde cu ajutorul respiraţiei în lumea transpersonală, de unde se poate extrage energia necesară autovindecării subtile.
Ambele tipologii de respiraţie circulară, fie rebirthing fie respiraţia holotropică, se bazează pe o stare a Eului Adult bine consolidată, pe o gestionare conştientă a propriilor emoţii, de obicei asigurată şi de prezenţa unui asistent specializat.
Pentru a pătrunde în siguranță și în mod conștient în cele mai îndepărtate gânduri, trebuie să fim puternic fixați în centrul nostru de origine. Respirația reprezintă legătura intimă cu punctul nostru de origine, cu esența noastră. A ști să respiri înseamnă deci a te regăsi pe tine însuți.
Comentariu