Părinți și copii

Părinţii care se aşteaptă la recunoştinţă din partea copiilor (şi sunt cei care de-a dreptul o pretind) sunt ca acei cămătari care îşi riscă banii doar pentru a încasa dobânda." (Franz Kafka)

Potrivit lui Freud pulsiunile sexuale sunt o tentativă ingenioasă a organismului viu pentru a evita temuta moarte. Cu toate că până la urmă duc oricum la acest sfârșit fatal, le numi pulsiuni de viață. Reproducerea este deci o consecință a celei mai plăcute pulsiuni ale naturii, dorința de a se uni cu celălalt în dorința vulcanică de a trăi. Rezultatul acestei uniri? Copiii.

Non so se sia la morte o l’equilibrio ciò che indirizza la pulsione sessuale generatrice dei figli e del futuro, ma sicuramente Freud aveva ragione pensando che la creazione implicasse la distruzione del proprio Io. Narcisisticamente parlando.

În mod inconștient sau nu, dăm viață copiilor noștri pentru a ne putea înrădăcina mai profund în materia muritoare, pentru a supraviețui într-o existență în care nu am aflat încă eternitatea. Copii noștri devin astfel moștenitorii esenței noastre cele mai prețioase, iar noi le vom încredința ștafeta în încercarea disperată de a învinge împotriva separării noastre forțate, al cărei sens nu l-am înțeles. Dacă ar avea vreun sens.

Încă din prima clipă în care sosesc țipând și zbătându-se cu pumnișorii strânși, începe cea mai complexă experiență pe care o ființă umană o poate avea pe acest pământ: creșterea unui copil. Să-l crești mare va fi o misiune extenuantă de dezvoltare personală profundă și de schimbare radicală care te va tulbura enorm. Pentru că vei avea mereu senzația intimă că va trebui să hrănești, să iubești și să protejezi o adevărate parte din tine însuți. Carne din carnea ta, cea mai grea sarcină a misiunii tale de dezvoltare personală.

Cea mai grea misiune de creștere interioară

Ceea ce vom transmite copiilor noștri vor fi ideile noastre, modul nostru de a face, de a simți, de a gândi. Copiii noștri se vor oglindi în personalitatea noastră bine definită, dar cu atâtea limite, și vor încerca să înțeleagă cum trebuie să fie pentru a putea obține dragostea și aprobarea noastră.

Vor trebui să înțeleagă bine care sunt valorile noastre, pentru a putea distinge între ceea ce noi considerăm ca fiind bine și ceea ce respingem pentru că este dăunător. Vor face eforturi să mănânce așa cum vrem noi, să vorbească așa cum vrem noi, să trăiască așa cum vrem noi. Cu cât vor fi mai largi filtrele viziunilor noastre, cu cât vor fi mai clare regulile noastre morale și cu cât vor fi mai puțin limitante temerile noastre, cu atât mai ușor vor reuși să-și afle un spațiu liber pentru a-și putea contura propria lor identitate.

Altfel, vor trebui să-și creeze alte Eu-ri ideale sau false, care să se încadreze în accepțiunea noastră asupra vieții, sacrificându-și visele pe altarul dragostei pentru noi.

În cazul în care orizonturile noastre de viață sunt mult prea strâmte din cauza încurajărilor pe care nu le-am avut niciodată și a fricilor pe care nu le-am depășit niciodată, din cauza gândurilor pe care nu le-am confruntat niciodată cu realitatea, vom crește copii cu suflete ciopârțite. Copii mânioși, triști, fricoși, supuși sau răzvrătiți.

Răzvrătiții vor face mereu exact contrariul, din ciudă sau pentru a sfida învățăturile părinților. Dar mai ales din cauză că noi, părinții, am fost surzi, orbi sau dezechilibrați cu nevoile reale pe care ei le aveau. Om fi fost prea binevoitori sau prea autoritari, dar care este diferența?

Gli ansiosi falliranno inevitabilmente le loro occasioni, perché non hanno visto in noi, non tanto il coraggio, quanto il come si fa a vincere la paura.

Mânioșii, răzvrătiți sau nu, vor trăi în mânie permanentă, mereu împotriva oricui, contestând orice, deoarece nu au avut cu noi libertatea sau justiția. Nu au avut probabil libertatea a putea alege, de a putea încerca, de a putea greși. Sau poate că nu au fost niciodată judecați drept.

Gli adattati saranno i figli perfetti, i cittadini perfetti, i lavoratori perfetti. Privi di mete, di iniziative, privi di gioia, privi di vita. Perché hanno ubbidito e basta, perché non hanno conosciuto in noi l’intraprendenza, la lotta per un ideale, un obiettivo, il permesso per poter vivere soffrendo, perdendo, rialzandosi, celebrando la vita.

Resemnații, plângăreții, faliții, cei promiscui, mincinoși, hoți, paraziți, ... vor fi ceea ce am dorit în mod inconștient ca ei să devină.

Pentru că fiii noștri nu ascultă vorbele noastre, predicile noastre pline de pasiune, ci privesc mai ales faptele noastre.

Copiii noștri văd ceea ce facem, văd măștile noastre, fricile noastre, nesiguranța noastră, ei ne studiază atent, dar nu ca să ne critice sau ca să ne respingă, ci pentru a măsura sprijinul pe care ar putea conta din partea noastră.

Fiii noștri nu ne vor perfecți, vor ca noi să fim dispuși la schimbare, să ne deschidem pentru a-i asculta mai mult și pentru a-i iubi mai mult. Fiii noștri sunt o invitație permanentă la autocunoaștere, la creștere personală. O maturizare uneori în ritmuri disperate, pentru că nu poți risca niciodată să pierzi un fiu din încăpățânarea de a nu-l asculta.

O falsă tradiție ne spune că părinții au misiunea de a-și corecta progenitura, care se naște mereu imperfectă. Nimic mai greșit.

Rezultatele acestei prostii le vedem în fiecare zi în jurul nostru. Aceeași tradiție fals interpretată interzice să ne judecăm părinții. Adevărat, judecați niciodată, dar a dezvălui și a contesta nedreptățile, erorile pe care le fac sistematic, a încerca să-i trezim pe acei părinți absorbiți de amintirile copilăriei negre pe care au îndurat-o, asta da. Niciodată nu se vorbește de rău un părinte, dar de comportamentul său dăunător, datorat desigur suferinței și durerilor trăite într-un trecut pe care fiii nu-l cunosc, asta da.

Copiii vin pentru a-i face pe părinți să devină mai buni, așa cum părinții îi ajută pe copii să învețe cum să se păstreze buni, totul într-o relație de reciprocitate care întărește familia într-o dragoste construită, împărtășită, unică.

De fapt, copiii ne sunt dați pentru ca noi, părinții, să putem trăi dragostea necondiționată a sufletului inocent.

Copiii noștri sunt adevăratul izvor de iubire necondiționată

Copiii își iubesc părinții fără condiții. O fac încă din prima zi în care vin pe lume, și nu doar dintr-un simplu instinc biologic de atașament. Copiii noștri se nasc cu inima în mână, sosesc în viața noastră plini de iubire pentru noi, părinții lor imperfecți. Au față de noi o iubire pură, pe care probabil am recunoscut-o în acea zi la spital, când ne-am privit în ochi pentru prima dată. Însă cine și-o mai amintește printre atâtea temeri, suferințe, griji...

O dragoste pe care ar trebui s-o împărtășim cu aceeași încredere. Însă cu mult mai mare decât cea cu care am fost iubiți la rândul nostru de bătrânii noștri părinți.