Când am auzit prima oară despre tranzacțiile sociale, m-am întrebat dacă voi putea vreodată să le controlez pe ale mele. Evident, eram încă influențată de ideea conform căreia controlul ar fi un fel de dominare autoritară a propriei persoane și nu o simplă gestionare fluidă și conștientă a direcției spre care te îndrepți.
Astăzi, trec în revistă tranzacțiile și îmi dau seama că acel control care odată mi se părea imposibil, acum îl pun în aplicare în mod natural, nu prin efort mental, ci prin puterea interioară dobândită de-a lungul anilor. Cum să explic această forță? Poate cu ajutorul unei metafore: este ca și cum între mine și ceilalți s-ar fi creat un spațiu în care pot aștepta ca stimulii externi să fie procesați, astfel încât să pot răspunde conform voinței mele și nu conform reflexului automat de acțiune-reacțiune. Atenție, nu văd acest spațiu ca pe o detașare separatoare, izolatoare și egoistă, ci ca pe un airbag protector în care mă pot scufunda complet în orice moment atunci când simt că experiența vieții devine prea grea pentru mine.
Deci, ce sunt aceste tranzacții sociale?
Tranzacțiile sociale sunt unitățile fundamentale ale discursului social. Ele reprezintă schimburile verbale sau non-verbale prin care comunicăm. Așa cum am menționat mai devreme, elementele tranzacției sunt stimulul și răspunsul. Modelul referitor la stările Eului ne oferă cadrul de care avem nevoie pentru a le înțelege mai bine.
Tranzacțiile complementare - stimul și răspuns la infinit
Cele mai "fluide" tranzacții sociale sunt cele complementare sau paralele. Acestea sunt dialogurile în care "vectorii tranzacționali sunt paraleli, iar starea ego-ului căreia i se adresează este cea care răspunde "*.
De exemplu, dacă întreb la ce oră este rezervarea mea, mi se răspunde la ora două. În acest caz, Adultul îi răspunde Adultului, dar variantele pot include și dialoguri între Părinți, cum ar fi: "Ce răsfățați sunt copiii din ziua de azi, nu-i așa?" -> "Da, educația este acum inexistentă!". Copiii, pe de altă parte, "fac conversație" într-o manieră mai mult sau mai puțin asemănătoare: "Vrei să-mi dai sărutul ăla, maimuțoiule?" --> "Nu până nu mă freci pe spate așa cum îmi place mie!". Tranzacțiile paralele dintre Părinte și Copil sunt foarte frecvente și sunt de genul: "Dă-mi documentul ăla până la ora zece, altfel ești concediat!". -> "Da, domnule director, o voi face neapărat".
Tranzacțiile complementare sunt liniștite pentru că sunt previzibile, așteptările sunt întotdeauna satisfăcute, iar conversațiile pot continua la nesfârșit pe aceeași linie. Un Părinte de tipul "Cere-mi scuze pentru ceea ce ai făcut" va primi întotdeauna răspunsul Copilului adaptiv "Îmi pare foarte rău, nu am vrut să fac asta", în timp ce Părintele afectiv îi va spune "Nu-ți face griji, știu că nu vei mai face asta data viitoare", iar Copilul liber, i-ar putea răspunde "Da, mamă, cred că nu".
Tranzacțiile încrucișate - întreruperea neașteptată a conversației
Lucrurile se complică foarte mult atunci când tranzacțiile se intersectează. Dacă întreb liniștit la ce oră este rezervarea mea, de data aceasta primesc răspunsul brusc "Ce naiba mă deranjezi de fiecare dată cu rezervarea ta, nu vezi că sunt ocupat?". Vectorii se încrucișează în acest caz de la cererea Adultului către Părinte, dar conversația poate merge și invers, de la Părinte către Adult: "La ce oră mi-ai făcut rezervarea, îți amintești sau nu?" -> "Da, îmi amintesc foarte bine, la ora două".
Tranzacția încrucișată este o tranzacție în care vectorii tranzacționali nu sunt paraleli, iar starea eului care este abordată nu mai este cea care răspunde.
Trecerea de la o stare a eului la alta deschide ușa către o surprinzătoare inversare de roluri, tonul obișnuit al conversației se întrerupe, iar celălalt partener de conversație este forțat la o schimbare consecventă a stării eului. De exemplu, dacă cer politicos un pahar cu apă și mi se spune în manieră părintească că sunt suficient de mare pentru a mi-l lua singur, este foarte probabil să nu mai răspund cu Copilul adaptat inițial "Da, o voi face acum", ci cu un Copil rebel furios de genul "Mai lasă-mă cu prostiile tale ", sau cu un Părinte iritat "Cum îndrăznești să-mi vorbești așa?".
Astfel, tranzițiile nu trec neapărat de la o stare egoică la alta, ci și de la un tip al aceleiași stări egoice la altul. Revenirea la tranzacția complementară necesită o schimbare de stare a eului din partea partenerului, dar mult mai frecvent se încheie cu o întrerupere neplăcută a dialogului.
Tranzacții ulterioare - mesaje duble
Tranzacțiile ulterioare au o caracteristică specială: ele includ două mesaje într-unul singur, și anume comunică atât la nivel social, cât și la nivel psihologic. Nivelul social este cel formal, de obicei de la Adult la Adult.
Nivelul psihologic, pe de altă parte, se referă la schimburile dintre Părinte și Copil și viceversa, și este cel care va determina rezultatul conversației. Nivelul psihologic se citește prin intermediul mesajelor non-verbale, în timp ce nivelul social poate fi regăsit prin intermediul limbajului verbal. Exemplul tipic este cererea tânărului pretendent: "Domnișoară, ați dori să urcați la etaj și să vedeți colecția mea de fluturi?", și cu acest exemplu cred că am spus totul despre acest tip de tranzacție duală.
Tranzacții ulterioare unghiulare - aruncarea momelei
La acest punct, nu pot concluziona fără a lua în considerare tranzacțiile unghiulare de manipulare folosite de obicei de reprezentanții de vânzări. "Această mătură electrică este cea mai bună de pe piață, dar cred că nu vi-o puteți permite". Mesajul formal pornește de la Adult și i se adresează acestuia, dar mesajul ulterior pornește de la Părinte către Copil. Gospodina din Adult ar răspunde "Da, este cea mai bună, dar nu mi-o pot permite", în timp ce Copilul ei stimulat de vânzător ar răspunde imediat "O iau".
În realitate, fiecare tranzacție are un nivel social și psihologic, dar numai în cazul tranzacțiilor ulterioare cele două niveluri nu coincid.
Odată ce vom înțelege diferitele tipuri de tranzacții sociale, nu este sigur că dialogurile noastre se vor îmbunătăți imediat. La baza mesajelor noastre rămân întotdeauna stările eului și aici trebuie să se intervină în principal. Dar cu un Adult susținut de cunoștințele analitice tranzacționale, șansele de a evita încrucișările tranzacționale neplăcute sau de a bloca tranzacțiile complementare cresc foarte mult. Ca să nu mai vorbim de duplicitatea mesajelor, care poate fi gestionată mai ușor dacă se știe dinainte unde se va ajunge.
*Ian Stewart, Vann Joines – L’analisi transazionale, guida alla psicologia dei rapporti umani
Comentariu