Emoţiile şantajante sunt o cale complicată, dar sigură de a te cunoaşte, oferindu-ţi posibilitatea de a-ţi gestiona viaţa aşa cum îţi doreşti.
Atunci când eşti conştient este foarte uşor să-ţi identifici o emoţie exact în momentul în care o simţi. Problema se iveşte în situaţiile de stres, în care autocontrolul obişnuit dispare imediat fără să-ţi dai seama. Cu o atenţie minimă, reuşeşti să identifici doar momentul iniţial când intri în vâltoare. O secundă după aceea, întuneric total.
Emoţiile şantajante (racket) - creatoarele situaţiilor nerezolvate
Te ajută mult să ştii că în acele clipe se declanşează un fel de reflex emoţional necondiţionat, care te împinge să intri automat în contact cu emoţiile rămase nerezolvate din timpul copilăriei. Dacă atunci te-ai simţit abandonat, respins, judecat, trădat şi nu ai găsit nici o consolare sau vreo compensaţie pentru a suporta pierderea suferită, ca adult te vei întoarce la acele simţiri ori de câte ori vei întâlni ocaziile similare.
În analiza tranzacţională se numesc emoţii racket, dar prefer să le spun pe româneşte emoţii şantajante. Sunt un fel de emoţii special aduse din trecut cu un elastic invizibil, pe care le simţim inconştient atunci când avem ocazia de modifica şi reconstrui acel trecut.
În articolul despre stările Eului spuneam că acel Copil rănit în trecut are tendinţa de a se întoarce pentru a putea avea un răspuns diferit (de data aceasta rezolutiv!) în situaţia dureroasă pe care atunci, când era mic, nu a avut destule mijloace pentru a o putea înfrunta.
Diferenţa dintre trecut şi prezent
Un element semnificativ este că timpul nu se mai întoarce. Situaţia problematică din copilărie nu se va mai întoarce. Persoanele care erau atunci nu mai sunt aceleaşi sau nu mai sunt prezente. Se pot întoarce numai trăirile noastre. Traşi înapoi în timp de acel elastic invizibil, putem aprinde înlăuntrul nostru anumite amintiri esenţiale, ba chiar şi anumite senzaţii corporale, pentru a putea declanşa cascada de emoţii şantajante. Cu ajutorul acestora vom crea întreaga "scenografie" a evenimentului care ne-a rămas atât de adânc în suflet. Cu toţii avem amintiri pe care am dori să le putem schimba şi ni se întâmplă tuturor să întâlnim situaţii în care să avem ocazia potrivită pentru a face acest lucru.
A fi conştient că poţi modifica re-crearea trecutului este cheia unui prezent diferit şi a unui viitor extraordinar
Odată ce ai intrat în acea modalitate emotivă, întregul comportament - gesturi, tonul vocii, mimica feţei, limbajul, etc. - va fi îndreptat spre recrearea aceloraşi răspunsuri de atunci printr-un fel de şantaj inconştient asupra celorlalţi. Fanita English, un nume important în analiza tranzacțională americană, originară din Galați, denumi acest proces de reconstrucţie emoţională şi comportamentală a situaţiei nerezolvate racketeering.
Doar că "ceilalţi" de data aceasta nu mai sunt aceiaşi, te poţi înfuria sau deprima acum din cauza unei vânzătoare sau a unui patron, dar ai învăţat să reacţionezi cu furie sau deprimându-te datorită părinţilor sau a altor persoane din copilărie. Răspunsurile pe care interlocutorii tăi noi ţi le dau nu vor fi nicidecum rezolutive, ci vor fi încadrate în rolul pe care îl au în acea circumstanţă. Vânzătoarea nu va consola clientul înfuriat ca o mamă afectuoasă, iar patronul nu va fi deloc înţelegător cu dependentul său deprimat.
Scopul inconştient al şantajului este de a putea reconstrui şi modifica într-o direcţie mai bună situaţia asemănătoare cu cea din trecut. Însă nefiind conştient, Adultul nu poate interveni într-un mod corect pentru a putea întrerupe şantajul declanşat de intensitatea emoţiilor. De aceea, inevitabil răspunsurile pe care le vei avea de la vânzătoare sau de la patron nu vor fi diferite de cele pe care le-ai avut de la părinţi nici măcar cu această ocazie. Pentru că răspunsurile din copilărie erau greşite, nu acestea de acum.
În acest mod se vor consolida din nou convingerile greşite despre lume, despre oameni, viaţă şi mai ales despre tine însuţi. Cercul vicios al emoţiilor şantajante inconştiente nu duce niciodată nicăieri.
Emoţiile şantajante sunt un punct central al autocunoaşterii, dar nu sunt uşor de identificat, deoarece se referă tocmai la acele situaţii care nu sunt considerate de mintea conştientă.
Autoobservarea continuă este exerciţiul autocunoaşterii
George Thompson a indicat o metodă foarte bună pentru a şti dacă simţi o emoţie potrivită sau nu. Tristeţea care se referă la situaţii din trecut, furia care priveşte circumstanţe prezente şi frica de situaţii prevăzute în viitor sunt emoţii ok.
Furia provocată de un lucru care s-a petrecut în trecut este o emoţie şantaj, nu va rezolva nimic niciodată şi este tipică persoanelor colerice, cărora li s-a transmis de către familia originară că a se înfuria este ok, în timp ce a se întrista ar fi o slăbiciune. Deprimarea din cauza unei situaţii prezente sau viitoare este un şantaj emotiv. Nu duce la nimic, dar reflectă o obişnuinţă învăţată şi încurajată în timpul copilăriei. În acelaşi mod, a fi speriat de o situaţie actuală este demoralizant şi aminteşte de copilul mic înfricoşat, care nu a avut încurajarea potrivită pentru a ieşi din impas.
Cine se autoobservă constant ajunge să aibă o sensibilitate deosebită şi capătă accesul la subtilităţile propriilor trăiri. Emoţiile şantajante se pot identifica atunci când se separă de emoţiile naturale.
Emoţiile şantajante sunt profund înrădăcinate în corpul fizic
Putem observa că o emoţia parazită, care derivă din trecut, este o senzaţie fizică intensă, "carnală". Furia porneşte direct din abdomen şi împinge sângele la cap într-o secundă, fără să dea nici o posibilitate vreunui raţionament lucid. Tristeţea este instantanee, lipsită de nici un gând, dispersează energia vitală şi înmoaie toţi muşchii din corp. Frica, despre care am vorbit şi aici, goleşte complet inima şi tractul digestiv, măreşte agitaţia inutilă şi pune la pământ Adultul.
Cronicizarea emoţiilor şantajante creează stări umorale permanente şi defineşte personalitatea. Însă consilierea se opreşte în acest punct.
Soluţia este mereu aceeaşi: să-ţi înţelegi şi să-ţi iubeşti Copilul din interiorul tău
La început nu e uşor să intervii asupra emoţiilor şantajante. Ai putea doar să le observi, ceea ce este deja un lucru extraordinar. Aceste emoţii îţi oferă informaţii clare despre nevoile Copilului din tine. Furia, tristeţea, frica, ruşinea, simţul de inferioritate, de abandon ...sunt firimiturile pe cărarea spre Copilul tău interior, care are nevoie de tine, de atenţiile şi de mângâierile tale. Trebuie să înţelegem că singura cale pentru a creşte un Copil, interior sau real, este acceptarea tuturor laturilor sale.
Situaţiile dureroase vor râmâne în trecut şi nu vor putea fi niciodată rezolvate. Însă Copilul va putea abandona acest câmp minat pentru a-şi putea relua drumul vieţii către un viitor mai bun. Luat uşurel de mână de către Părintele său interior, care îşi va da seama în sfârşit de rolul său protectiv, duios, întăritor.
Emoţiile şantajante au o funcţie decisivă în construirea scenariului de viaţă şi în dinamica jocurilor psihologice, de care mă voi ocupa în următorul articol..
alessandra a zis
Buongiorno, volevo chiedere: in un rapporto di amicizia frasi come “se sei davvero mia amica come dici, fai così”, “se mi vuoi bene, fai così/torna la persona che mi piace tanto”, “mi stai deludendo,pensavo mi volessi più bene di così”, “io non ho mai detto di esser perfetta, però”, “pensa come vuoi, visto che non mi credi” e dopo che tu rispondi “posso anche crederti ma vedo i fatti, che non sono molto diversi da come ho scritto”, sentir dire “non meriti altre risposte”… e simili come possono essere considerati? Precisando che questo avveniva sempre quando cercavo di dire cosa non mi andava, mentre l’altra persona diceva sempre cosa non le andava di me, e asseriva di voler io facessi altrettanto… E frasi come “hai libero arbitrio con me ma ricorda che tutto ha una conseguenza” oppure “per te vengo già al mare/faccio già questo” (in quest’ultimo caso senza che io le avessi chiesto nulla). Grazie
Elena a zis
Le emozioni ricatto riguardano il modo in cui manipoliamo la realtà per piegarla alle nostre convinzioni di base, spesso inconsapevoli. Per esempio, la mia tristezza distaccata determina gli altri ad assumere una posizione di allontanamento nei miei confronti, confermando quindi la mia idea che gli altri siano indifferenti. Banalizzando però. Lei parla invece di ricatti affettivi espressi verbalmente, quindi già manifesti. Di fronte a questi, la soluzione ottimale sarebbe riprenderli serenamente e proporre all’amica un modo diverso per esprimere la sua difficoltà di stare in una relazione libera senza dover piegare la volontà dell’altro. Ovviamente con il rischio di poter perdere quest’amicizia.