Care este legătura dintre conștiință și boală? Majoritatea oamenilor trăiesc plutind la un nivel superficial de sensibilitate și percepție, încercând să-și mențină echilibrul precar al „traiului liniștit”.
Îngreunați de sentimentele de vinovăție și de impunerile parentale disproporționate transmise în vremea fragilității copilăriei, oamenii obișnuiți continuă să meargă înainte cât pot de bine, purtându-și povara existențială cu răbdarea bietului lor Hristos introiectat. Până când apare boala.
Boala este semnalul psihicului care a fost ignorat de prea mult timp
Când înveţi să te cunoşti, să te ierţi şi să convieţuieşti în dragoste cu propriile tale lipsuri, dezvolţi o sensibilitate deosebită la propriul organism. Cine învaţă să asculte dincolo de simţurile fizice nu mai poate ignora legătura dintre corpul său şi realitatea neexplorată a energiei.
Fiecare din noi este propriul său diavol, iar noi facem din această lume propriul infern (Oscar Wilde)
Toate civilizaţiile antice puneau boala în corelaţie cu entităţile de natură divină şi demoniacă sau cu proprii strămoşi, care se pare că rămân încă observatori atenţi ai vieţii pe pământ. Cu excepţia medicinei cineze, care are o concepţie extraordinar de avansată despre sănătate, punând-o în legătură cu energia cerurilor.
Începând cu teoria hipocratică a umorilor, boala nu a mai fost considerată o consecinţă a păcatului divin, a blestemului demonic sau al nemulţumirii strămoşilor. Odată cu Hipocrate intră pe scenă psihicul, adică responsabilitatea individuală asupra propriei vieţi şi a propriei stări de sănătate.
Boala ne invită să integrăm Eul nostru autentic
Aşa cum evoluţia interioară a individului este un proces dinamic de integrare continuă a diferitelor aspecte din identitatea sa, în acelaşi mod noua perspectivă integrată asupra sinelui individual nu poate exclude, în afara corpului fizic, corpul său mental, emoţional, spiritual şi cel energetic.
Astfel, conştiinţa include aspectele sale energetice, spirituale (legătura cu entităţile imateriale), aspectele sistemice (legătura filogenetică) şi cele personale.
Precum în ceruri, aşa şi pe pământ (Hermes Trismegistus)
În funcţie de arhitectura analogică a Totului, fiecare aspect include pe toate celelalte. Astfel, în interiorul conştiinţei personale se regăsesc elementele necesare pentru a identifica şi rezolva difuncţiile celorlalte aspecte ale conştiinţei, lăsând oricum spaţiu liber studiului lor specific.
Ființa umană este mult mai mult decât un corp fizic
Thorwald Dethlefsen scrie o carte frumoasă împreună cu medicul Rudiger Dahlke, Puterea vindecătoare a bolii, în care consideră boala ca fiind o stare firească a omului şi nu o problemă funcţională la nivelul organismului.
În sintonie cu tradiţia chineză şi aristotelică, Dethlefsen consideră că funcţionamentul corpului uman este consecinţa celor două instanţe imateriale numite conştiinţă şi spirit. Deja proiectat în al treilea mileniu, psihologul german vede conştiinţa ca pe o informaţie ce se manifestă şi devine vizibilă prin intermediul corpului omenesc. De aceea, conştiinţa reprezintă motorul şi sursa vitalităţii corpului fizic, cu ideile şi emoţiile sale care influenţează întregul organism, începând de la bătaia inimii până la secreţia glandelor.
Corpul omenesc este planul în care se realizează şi se exprimă conştiinţa ... scena pe care se exprimă imaginile conştiinţei (T. Dethlefsen)
Procesele din interiorul conştiinţei sunt reflectate asupra stării de sănătate sau de boală sau invers, corpul este transmiţătorul experienţelor fizice care pot îmbogăţi sau deteriora conţinutul conştiinţei.
Deci cine se îmbolnăvește? Sufletul sau corpul?
Dacă balanța lipsește, de exemplu, este o chestiune de ponderare sau de coerență a ideilor?
În această perspectivă mai amplă, simptomul devine de fapt un semnal binevoitor pe care conştiinţa ni-l trimite pentru ca noi să putem remedia distonanţa de semnificaţii din adâncul sufletului.
Togliendo la componente animica della malattia, la medicina moderna diventa un rozzo intervento meccanico su una macchina, mentre il malato rischia di peggiorare ritrovandosi trattato da semplice meccanismo disfunzionale.
Necesitatea studiului multidisciplinar al patologiei umane, nu este încă conştientizată de nici unul dintre oameni de ştiinţă, probabil pentru că nu au capacitatea de a recunoaşte personal importanţa pe care o are conştiinţa înlăuntrul sinelui propriu.
De fapt, cauzele bolilor se află altundeva, nu în oase, în muşchi sau nucleul celulelor. Percepţia vieţii dincolo de realitatea cărnii ne invită să ne interesăm de suflet şi de procesele sale. Atunci când se înţelege pe deplin ceea ce se petrece în propriul suflet, se poate atinge nu numai starea psihică de bine, ci şi starea de sănătate la nivel fizic.
Simptomul este un semnal de avarie
La fel ca şi în cazul suferinţei psihice, simptomul reprezintă farul care iluminează calea spre adevărul care lipseşte. Datorită limbajului simptomatic, am putea afla cauza profundă a răului şi a durerii. Limba bolnavului este plină de simbolism, este limba Copil care caută să înţeleagă lumea, dar fără să aibă însă un discernământ, folosind doar instinctul şi asocierea liberă a gândurilor aşa cum simte în adâncul său
Pentru un Copil anumite persoane sunt fără inimă, acela şi-a umflat ficatul de nervi, trebuie să ai glande genitale impresionante pentru a putea face lucruri curajoase, îmi vine să-mi iau pielea de pe mine, sunt răcit, este galben de invidie, mi se urcă nervii la cap, etc...
Dethlefsen vorbeşte despre limbajul psihosomatic, care uneşte psihicul cu corpul, dar şi despre necesitatea de a-l reînvăţa, încercând să facem diferenţa dintre informaţiile referitoare la fizic şi cele care reflectă starea sufletească. Simptomele sunt de o sinceritate dureroasă şi arată un adevăr pe care rareori deţinem forţa şi voinţa de a-l înfrunta. Adevărul simptomelor ne pune faţă în faţă cu propriile lipsuri şi ne roagă să ni le recunoaştem ca să le putem umple, să le putem rezolva, dar fără să luptăm împotriva lor.
Boala ne face să devenim cinstiţi cu noi înşine şi ne dezvăluie fără milă rănile sufleteşti cele mai ascunse ... Onestitatea îl face pe bolnav să apară simpatic - pentru că omul bolnav devine autentic. Boala îi compensează unilateralitatea şi îi centrează toate devianţele. (T. Dethlefsen)
Boala nu trebuie niciodată combătută, ci transmutată
Vindecarea, adică integrarea părții lipsă din sine, are loc cu transmutarea bolii, cu înțelegerea mesajului ei și nu cu victoria bătăliei stupide împotriva simptomelor nedorite.
Din punctul de vedere analitic tranzacţional, boala ne arată Copil rănit, slăbit de propria sa incapacitate de a integra (adică de a accepta) o viaţă de neconceput. Cu înţelepciunea celui care trebuie să se salveze in extremis, Copilul îşi ascunde durerile, compensându-le energetic cu eforturile intense pe care Adultul trebuie să le depună pentru a naviga nevătămat pe marea furtunoasă a vieţii. Acest efort are însă un preţ ridicat din punct de vedere al sănătăţii. Ani şi ani de raţionamente incomplete şi de emoţii incongruente se transformă încet-încet în acţiuni autodistructive şi în difuncţii tot mai grave ale organismului.
Ajunge doar să ne gândim la cât e de dependentă postura corporală de autoevaluarea intimă a propriului sine, la legătura dintre sistemul hormonal şi starea sufletească. Ranchiuna şi furia intoxică ficatul, frica neaşteptată deranjează inima, tristeţea şi frustrarea scurtează respiraţia...
Odată ce boala a intervenit, bolnavul este în sfîrşit sincer, îşi poate arăta liber invaliditatea sufletească fără a se mai ascunde în spatele cuvintelor sau faptelor. Prin intermediul simptomului, inconştientul iese la suprafaţă cu tendinţa sa firească de a fi din nou reelaborat.
Boala are nevoie de iubire, de iertare, de schimbare radicală a perspectivei, de a se renunţa la cauzele pierdute, dar lasă corpul devastat ca un câmp de război, pradă ultimei sale voinţe de a trăi sau de a muri.
Comentariu