Există două modalități principale de a construi o viață fericită departe de probleme. Prima, și cea mai comună, este de a băga capul în nisip, amăgindu-se că ceea ce nu poate fi văzut nu există. Iluzie sau realitate? Mai bine prima.
Iluzia, în acest caz, servește la protejarea împotriva dificultății de a face față unei poveri insuportabile și, în sine, nu este un lucru rău. Ea devine problematică doar atunci când cineva rămâne blocat în această lume aurită și apoi refuză să se confrunte cu realitatea. Cu toate acestea, chiar și acest refuz de a se confrunta cu negativitatea vieții nu este neapărat dăunător: el indică pur și simplu că tăria de a face față saltului este încă insuficientă.
Bula de iluzii
Iluzia poate fi comparată cu o bulă în care cineva rămâne prins pentru că a pierdut calea de întoarcere. Este o bulă formată din obiceiuri stabilite și tipare mentale rigide, care nu permit să se întrevadă noi orizonturi de gândire. Cum să ieșim din ea? În primul rând, trebuie să ne întrebăm dacă avem cu adevărat dorința de a face acest lucru.
Tentația de a rămâne cufundat într-o viziune idilică a lumii poate fi foarte puternică. Dar dacă, în adâncul inimii, conștiința care strigă după adevăr este încă vie, mai devreme sau mai târziu bula se va sparge. Ar putea fi un eveniment neașteptat și dureros, sau ar putea fi un ghid binevoitor care își va oferi ajutorul, însoțindu-ne treptat spre realitate.
Pastila amară a adevărului
A doua modalitate de a construi o viață fericită și împlinită, departe de umbrele acestei lumi, este să facem față durerii. Ușor de spus. Durerea psihică este semnalul dat de conștiința care nu poate accepta conținuturi pe care mintea le consideră inacceptabile. Ea apare, de obicei, ca urmare a faptului că un copil interior își pierde o sursă obișnuită de afect.
O trădare, un doliu, o separare sau o nedreptate din partea unei persoane considerate esențiale pentru iubire sunt evenimente care par insurmontabile. În aceste condiții, mintea etichetează automat aceste situații drept zone interzise, blocând gândurile și limitând conștiința să nu meargă mai departe. Cu cât evenimentul este mai traumatizant, cu atât mai importantă este bariera mentală care protejează conștiința.
Înfrângerea suferinței
Soluția este de a oferi minții noi judecăți de valoare, care să poată completa întunericul lui „nu” și, în același timp, să întărească copilul interior cu sprijinul Părintelui intern. Evident, toate acestea au loc în interiorul nostru, prin munca de conștientizare ale acelor faimoase stări ale Euluidespre care am mai discutat pe larg. Cu toate acestea, este nevoie de timpul potrivit: durerea are nevoie de timp pentru a fi procesată. Este nevoie de timp pentru a construi, în imaginație, un nou context și reacții diferite. „Aș fi putut reacționa diferit, aș fi putut spune alte lucruri” și așa mai departe.
În plus, este nevoie de timp pentru a aduna informațiile necesare pentru a procesa pierderea suferită: „ Unde se duc cu adevărat persoanele decedate? Ce este conștiința? Cum au loc schimburile de energie în relații? Cine suntem noi?” În aceste cazuri, religia, psihologia, spiritualitatea New Age sau cea a tradițiilor străvechi sau native pot oferi răspunsuri. Există răspunsuri pentru toate nivelurile de conștiință. A ne oferi răspunsuri pozitive este crucial. Dacă rămânem blocați în fatalismul „nu se mai poate face nimic acum, totul este pierdut, voi fi singur pentru totdeauna”, este un semn că bietul Copil interior nu are încă puterea de a ieși la suprafață sau că „părintele afectiv” nu este suficient de structurat.
Conștiința este ca o serie de păpuși matrioșka
Confruntarea cu durereaadică cu partea întunecată a fiecăruia dintre noi, este o întreprindere eroică care necesită nu numai timp și resurse, ci și un sistem de referință adecvat. O conștiință izolată, limitată la un sistem de referință îngust, va fi foarte dezavantajată în procesarea aspectelor negative ale realității. În schimb o conștiință mai deschisă va avea deja instrumentele necesare pentru a plasa evenimentele negative într-un flux evolutiv mai larg, în care semnificațiile fac parte dintr-o dimensiune mai articulată și, prin urmare, mai ușor de procesat.
Și totuși, provocarea pe care durerea o propune conștiinței limitate și izolate va fi tocmai aceea de a-și depăși limitele, pentru a accesa o dimensiune mai extinsă, mai puțin separatoare și, prin urmare, mai puțin dureroasă a experienței.
Așadar, iluzie sau realitate? Oricare ar fi alegerea făcută, ea rămâne alegerea corectă pentru matrioșka în care trăim.
Comentariu