Cunoașterea tranzacțiilor sociale și a caracteristicilor acestora aduce un avantaj în plus celor care doresc să lucreze serios la modul în care comunică. Analiza tranzacțiilor ne permite să știm cum să gestionăm comunicarea în direcția dorită, ajutându-ne să evităm schimburile neplăcute și deteriorarea relațiilor noastre.
Prima condiție: cunoașterea stărilor eului
Am cunoscut deja stările Eului și modul în care acestea interacționează pentru a construi o personalitate bine definită prin comportamentele, emoțiile și gândurile sale specifice.
Copilul manifestă în mod deschis comportamentul, emoțiile și gândurile copilului care am fost cu adevărat. Părintele expune modalitățile parentale pe care le-am cunoscut și pe care le-am introiectat în copilărie. Adultul pune în practică acțiuni, sentimente și gânduri contextuale, adică acționează așa cum este cel mai bine pentru noi într-o anumită situație.
Așadar, acum putem examina mai îndeaproape cum să gestionăm stările eului și tranzacțiile lor, astfel încât să putem obține satisfacție și bunăstare din comunicarea cu ceilalți.
A doua condiție: cunoașterea tranzacțiilor sociale
Stephen Karpman, autorul celebrului triunghi despre care am vorbit pe larg aici, se bazează pe experiența sa terapeutică pentru a ne oferi câteva sfaturi foarte utile în articolul său Options. Tranzacțiile blocate sunt, de exemplu, acele tranzacții complementare în care direcția vectorilor stimul-răspuns este paralelă. Să luăm, de exemplu, cazul unui Părinte care îl acuză pe Copil că este rău. Acesta din urmă îi răspunde spunând că nu este adevărat și astfel conversația ar putea continua la infinit într-un cerc vicios de genul: "Ești rău!". "Nu este adevărat!"
Cum ieși din acest cerc vicios? Prin bararea direcției tranzacției. Copilul aflat în apărarea perenă se poate transforma într-un Copil liber care îi poate spune Părintelui acuzator să se ducă la plimbare. Sau același Copil se poate transforma într-un Părinte care ar putea răspunde acuzației cu un ferm "Ajunge, termin-o!". Cea mai bună variantă este atunci când ambii interlocutori se transformă în Adulți care răspund cu mare calm și seriozitate "Hai să terminăm odată cu asta", "OK".
Dificultatea ar fi deci de a ieși din starea Copilului care știe foarte bine că nu este rău, dar nu are suficientă forță pentru a trunchia asaltul acuzator care provine de la starea eului Părinte a interlocutorului său.
Cum se barează tranzacțiile?
Potrivit lui Karpman, sunt necesare următoarele criterii pentru a putea încrucișa în mod eficient tranzacțiile:
- Una sau ambele stări ale eului trebuie să se schimbe. De fapt, așa cum am văzut în exemplu, dacă cineva rămâne în aceeași stare, tranzacția continuă la nesfârșit între acuzație și apărare.
- Tranzacțiile trebuie să fie încrucișate. În exemplul de mai sus, de la Părinte către Copil se poate trece la Copil către Copil "(Copilul acuzat poate răspunde "du-te de-aici", ceea ce prezice implicit că următorul răspuns al interlocutorului ar putea fi din partea Copilului, poate chiar și cu o insultă, punând în pauză Părintele acuzator). O altă variantă ar fi trecerea de la Părinte la Copil (Copilul acuzat poate trece imediat la ego-statul Părintelui și să spună autoritar "ajunge", ceea ce ar putea determina un răspuns din partea Copilului de data asta, Parintele acuzator fiind pus la tăcere, probabil un plângăcios "dar ți-am spus că ești rău"). În cele din urmă, cei doi interlocutori pot trece amândoi în starea eului de Adult în acest fel: "Hai să terminăm odată", "OK, mă opresc").
- Subiectul tranzacției trebuie să se schimbe: de la acuzația "ești rău" cu apărarea "nu este adevărat" la, de exemplu, a spune unul altuia să se ducă naibii sau, și mai bine, a lua în considerare idea de a înceta cu aceste tonuri.
- Subiectul anterior al conversației este uitat: cei doi interlocutori uită de problema de a fi rău sau nu și trec la un alt subiect, mai captivant.
A treia condiție: schimbarea stării eului și a subiectului conversației
Așadar, și acest lucru merită reținut, pentru a ieși dintr-o conversație blocantă trebuie să schimbăm starea eului - fie că este vorba de unul sau de ambii interlocutori - și subiectul. Totuși, trebuie să fim atenți, o stare a eului nu este nicidecum un rol care poate fi asumat oricând, în spatele ei se află energii emoționale latente greu de controlat și care alimentează fie intrarea într-o atitudine parentală, într-una mai copilăroasă sau fie într-una adultă. Părintele și Copilul sunt legați de impulsul irezistibil al răspunsului reciproc, adresându-se unul altuia într-o manieră paternalistă atrage aproape automat un răspuns din partea Copilului și invers. Folosind tocmai aceste informații, putem alege să continuăm firul conversației sau să schimbăm starea eului pentru a transforma relația parentală într-una de la adult la adult.
În cazurile în care nu ne putem detașa de impulsul inconștient de a răspunde la provocarea Copilului sau a Părintelui, Karpman concluzionează că cele patru criterii nu au fost îndeplinite. Acestea sunt acele situații pe care le simți "mai puternice decât tine", în care "ești prea nervos ca să gândești", iar încărcătura emoțională este în mod evident prea mare pentru a lăsa loc de reflecție pentru a putea schimba ceva.
De fapt, pentru a putea opera în mod conștient cu tranzacțiile și stările eului, trebuie să fi parcurs deja o călătorie interioară în timpul căreia rănile Copilului au fost recunoscute și vindecate de un Părinte afectiv energizat, astfel încât Adultul să poată primi capacitatea de a acționa în timp real în timpul experiențelor cotidiene.
Comentariu