În ciuda confuziei generale în ceea ce privește acest subiect, răspunsul este destul de simplu și nu provine din considerații spirituale profunde, ci de la teoria clasică a psihologului american Lawrence Kohlberg privind dezvoltarea morală. Imperfectă și criticată sau completată ulterior, teoria sa reușește totuși să ofere un răspuns destul de clar cu privire la modul în care distingem binele de rău.
Kohlberg pornește de la premisa că structurile mentale care stau la baza raționamentului moral sunt comune tuturor oamenilor, indiferent de sex, etnie, context socio-cultural și istoric. Conform teoriei sale, dezvoltarea morală se referă în primul rând la modul de a gândi, la consolidarea imaginii pe care fiecare individ o are despre sine însuși și a capacității fiecăruia de a se pune în locul celorlalți. Fiecare individ se situează la un anumit nivel de dezvoltare morală în funcție de propriile caracteristici evolutive.
Trei trepte către paradisul eticii umane
Primul nivel este cel preconvențional, conform căruia normele morale și sociale sunt experimentate ca fiind exterioare sinelui și asupra cărora individul nu reflectează, începând de la orientarea inițială de tip recompensă-pedeapsă, adică normă-sancțiune, până la orientarea individualistă instrumentală a celor care consideră că ceea ce este corect este în funcție de propriile interese. Astfel, diferitele motto-uri ale primului nivel ar fi: "Mai bine stai în banca ta", "Cine își vede de treaba lui trăiește o sută de ani", dar atunci când trebuie, este mai bine să faci "Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte". Din păcate, majoritatea populației se află la acest nivel.
Nivelul convențional grupează indivizi care au introiectat convențiile, regulile și expectativele de justiție ca fiind componente ale sinelui. Aici se includ persoanele cumsecade sau conformiste potrivit cărora așteptările, sentimentele și acordurile sociale împărtășite au întâietate față de interesul propriu. La acest nivel individul se identifică puternic cu comunitatea, la fel cum adolescentul are nevoie să se conformeze sistemului normativ al grupului de prieteni.
Într-un stadiu mai avansat de la acest nivel are loc identificarea cu întregul sistem social, iar individul trece de la a fi de partea familiei și a prietenilor la apărarea intereselor întregii societăți. Regula de aur a moralității la acest nivel este "nu face altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție", ceea ce presupune o capacitate matură de a se pune în locul celorlalți. Teama de pedeapsă sau căutarea succesului personal sunt înlocuite de prevalența legăturii afective cu comunitatea în care se dorește a fi inclus pe deplin.
Cine ne situează la al treilea nivel, anii de școală sau sensibilitatea umană?
Nivelul postconvențional implică o aderență profundă la valori și principii generale, cum ar fi libertatea, corectitudinea, solidaritatea etc. Constrângerea externă este înlocuită cu un sentiment intern de împărtășire a legilor care îl leagă pe individ de societate pe baza unui contract social imaginar. Stadiul cel mai avansat al acestui nivel se referă la principiile etice universale de care individul își leagă propria identitate. Din acest motiv, legile sau acordurile sociale sunt respectate numai dacă sunt conforme cu aceste principii de libertate individuală, încredere și tratament egal pentru toate ființele.
În acest punct, relativitatea acordului social între oameni dispare, deoarece principiile vieții și libertății trebuie să fie întotdeauna respectate în fiecare societate. Legile nu au sens decât dacă sunt în conformitate cu viziunea etică a individului guvernat de principiile universale ale justiției, ale egalității în drepturi și ale respectului pentru demnitatea fiecărei ființe umane.
Astfel, moralitatea individului se dezvoltă odată cu lărgirea conștiinței sale, care, în fiecare etapă și nivel, include un sistem de coexistență în continuă expansiune. Relativitatea dintre bine și rău, tipică primelor niveluri, dispare complet atunci când interesele individuale coincid cu cele ale întregului sistem, iar individul devine parte integrantă a acestuia.
Critica majoră a modelului Kohlbergian se referă la faptul că atingerea celor mai dezvoltate stadii ale gândirii morale este apanajul unei mici minorități a populației cu caracteristici culturale și educaționale specifice. De fapt, eroarea lui Kohlberg se referă la asocierea dezvoltării morale cu dezvoltarea cognitivă, potrivit căreia interiorizarea valorilor morale superioare corespunde unei capacități mai mari de gândire, dată de cultura de origine și de educație.
Cine dictează regulile morale: inima sau gândirea, autoritatea externă sau interiorizarea legilor?
În realitate, dezvoltarea morală nu este în funcție de abilitatea de a gândi și nici nu este condiționată de diferența dintre legile omului și legile naturii. Este adevărat că moralitatea se dezvoltă în conformitate cu legile impuse mai întâi de părinți, apoi de profesori, guverne și societate și, în cele din urmă, de natura însăși. Dar acest lucru nu face decât să confirme faptul că ceea ce determină formarea simțului moral este, înainte de toate, sensibilitatea cu care un individ experimentează viața însăși.
Diferența dintre bine și rău rezultă din capacitatea individului de a lua în considerare pe cei din jurul său, contextul și relațiile cu sistemul în care se simte integrat sau nu, adică din gradul de conectare cu mediul în care trăiește și din sensibilitatea interacțiunii cu acesta. Până când omul nu va atinge o asemenea impresionabilitate încât să fie determinat să se implice total în ecosistemul său originar, binele și răul vor rămâne două polarități de valori și sentimente ușor de confundat. Feriți-vă, așadar, de cei care apără relativitatea valorilor morale și care nu au clar în mintea lor, dar mai ales în inima lor, cum să distingă binele de rău. Inteligența cognitivă ne ajută să ne înțelegem realitatea, însă numai inteligența emoțională ne integrează în lumea reală.
Comentariu