Sinele Integral

Începem, ca de obicei, cu întrebarea obișnuită: cine sunt eu? De data aceasta încerc să răspund vorbind despre Sinele Integral, care ar fi în mod ideal scopul final al unei călătorii de o viață, în timpul căreia omul ar trebui să învețe cum să-și asume, să-și consume și apoi să-și disperseze identitatea.

Necunoașterea de sine

Confuzia socială și inversarea valorilor umane, atât de evidente în ultimii ani, nu sunt altceva decât consecința indiferenței cu care omul a tratat pe sine însuși și cunoașterea de sine. În ciuda faptului că psihologia Eului și a Sinelui au aruncat multă lumină asupra aspectelor problematice ale individualității umane, aceste cunoștințe nu au fost difuzate pe scară largă și sunt încă complet ignorate de educație, împiedicându-l astfel pe om să se poată gestiona independent.

În mileniul tehnologiei digitale și al așa-zisei călătorii interplanetare, omul nu-și învață copiii despre cunoașterea Sinelui pur și simplu pentru că el nu știe deloc cine este.

Cunoașterea de sine este doar una dintre sferele imensei experiențe a omului în natură, poate cea mai importantă, dar ea este în mod constant redusă de virtualitatea tot mai răspândită cu care omul își neagă, respinge și distruge mediul înconjurător. Așa cum o celulă canceroasă duce la moartea ei însăși și a întregului organism, tot așa și ignoranța de sine va duce omul la dispariție.

Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște lumea

Pasiunea mea nu este atât de mult psihologia, cât psihologia stării de bine, practicată însă nu pentru a difuza în general optimismul și pozitivismul, ci pentru a ajunge la stabilitatea oferită de către o înțelegere profundă a propriei vieți. Starea de bine nu este o stare temporară de seninătate datorată circumstanțelor și stării de spirit, ci o consecință a unui echilibru conștient și activ dintre sine și ceilalți.

Cu toate acestea, cunoașterea sinelui nu este posibilă fără o examinare minuțioasă a evoluției sale, a diferitelor sale niveluri de dezvoltare și a sferelor sale specifice de geneză interacțională. Fără distincția dintre aceste niveluri, psihologia riscă să fie confundată cu consilierea, iar psihoterapia cu exorcismul.

Mă voi referi la doi autori importanți care au contribuit la diferențierea calităților specifice ale sinelui în funcție de tipul și nivelul experienței de dezvoltare: Ken Wilber și marele Roberto Assagioli. Încep aici cu primul, în timp ce voi scrie într-un alt articol despre psihosinteză.

Nivele ale Sinelui

Ken Wilber în cartea sa Conștiință, spirit, psihologie și terapie, este inspirat în primul rând de Ramana Maharshi în ceea ce privește etapele de identificare, și face distincția între diferitele niveluri de dezvoltare a Sinelui. Asemenea unui navigator printre valurile vieții, Eul experimentează procesul de identificare cu stadiul actual de dezvoltare - formarea Eului-subiect - și de dezidentificare de acesta în stadiul următor - formarea Eului-obiect. Am vorbit deja despre ”Eu” și despre ”Mine” aici, momentul în care Eu-l se detașează și devine un obiect care trebuie studiat marchează începutul următoarei identificări cu următorul nivel al Eu-lui.

În acest fel, Sinele traversează ca o navă valurile vieții și depășește identificarea cu corpul - formarea sinelui corporal, cu emoțiile - formarea sinelui emoțional - și apoi cu gândurile - formarea sinelui mental - lărgindu-și perspectiva asupra sinelui și integrând diferitele sale aspecte într-o dezvoltare holistică.

Navigând pe valurile Marelui Cuib al Ființei

Sinele traversează prin undele primare ale Marelui Cuib folosindu-se de capacitatea sa de a se identifica cu fiecare val și de a naviga până la capăt. Are capacitatea de a se identifica profund cu fiecare nivel de conștiință și de a-l cunoaște în profunzime, apoi de a se dezidentifica de el și de a-l integra, pentru ca apoi să treacă la următoarea sferă mai mare cu care se va identifica din nou, și așa mai departe, până când potențialul său de creștere va fi complet.

Desigur, acești pași nu sunt niciodată compleți și definitivi, la fel ca toate nivelurile de conștiință evolutivă. Cu o bună doză de sinceritate reflexivă, fiecare persoană își poate analiza propriul solilocviu interior pentru a conștientiza ceea ce consideră a fi Eu și ceea ce a ales să fie ca Mine.

De exemplu, cel care e fixat cu sala de sport poate avea încă o puternică identificare cu bicepșii săi, în timp ce intelectualul care este mândru de performanțele sale cognitive poate fi convins că este un concentrat pur al raționamentului său rațional. Identificarea senzorială sau emoțională, pe de altă parte, este bine cunoscută la tipurile de persoane pofticioase sau pasionale, convinse că identitatea nu este altceva decât un sentiment al simțurilor sau, mai rafinat, al sentimentelor. Dar oricum toate aceste reflecții pe care le fac rămân extrem de reductive și superficiale în comparație cu complexitatea proceselor care au loc în interiorul lor.

Navigând de la Ego-ul izolat către Sinele integral

În această călătorie de lărgire a identității, se pornește de la sinele separat, subiectul interior învăluit în frică și ostilitate defensivă, pentru a ajunge la adevăratul Sine al spiritului radiant despre care misticii spun că este Conștiința pură sau purul Vid, Mărturisitorul absolut.

Cu toate acestea, trebuie spus că "ori de câte ori sinele se identifică cu un anumit nivel de conștiință, el trăiește pierderea acelui nivel ca pe o moarte, deoarece își identifică însăși existența cu acel nivel... Singurul motiv pentru care sinele acceptă moartea de la un anumit nivel este acela că viața de la nivelul următor este și mai atractivă și mai satisfăcătoare. După aceea, sinele se dezidentifică cu nivelul său actual, "moare" față de identitatea particulară a acelui nivel și se identifică cu viața nivelului următor, pentru ca apoi să accepte și moartea acelui nivel."

Astfel, Sinele moare de mai multe ori în lunga sa navigare prin valurile marelui Fluviu al Vieții, extinzându-și identitatea prin traversarea mai întâi a valului egocentric, apoi a valului socio-centric și a celui mondial-centric, pentru a ajunge la valul geocentric, trecând de la materie la Id, la Eu și apoi la Dumnezeu.

Această identificare văzută ca o navigare între niveluri este doar una dintre funcțiile esențiale ale Sinelui, alături de voință, apărare, metabolizare și integrare. Sinele călător are sarcina de a echilibra toate elementele pe care le întâlnește în călătoria sa extraordinară de la subconștient la conștient și supraconștient. Dar, în ciuda acestui fapt, Sinele învață să renunțe la el însuși ori de câte ori trebuie să se confrunte cu noua sa dimensiune, transformând ceea ce poate părea o moarte la nivel inferior într-o renaștere într-un univers tot mai vast și mai complex.

Murind de o mie de ori până la centrul de greutate permanent

De fiecare dată când centrul de greutate al Sinelui orbitează în jurul unui nou nivel de conștiință, acesta adoptă în mod natural o nouă și diferită viziune asupra vieții. Deoarece fiecare nivel de bază al Marelui Cuib are o structură diferită, la fiecare nivel, Sinele vede o lume diferită: se confruntă cu noi temeri, cu noi probleme și își stabilește noi obiective; își dezvoltă un nou set de nevoi, o nouă morală și un nou simț al Sinelui.

Wilber vorbește despre psihologia maturității, văzută ca un proces în spirală, în care vechile sisteme de percepție și acțiune sunt înlocuite treptat, odată cu extinderea experienței de-a lungul navigării prin marea vieții.

Dar, spre deosebire de Wilber, care se referă la Erikson vorbind despre integrarea minții "umane" și a corpului "animal", eu prefer în schimb viziunea fenomenologicăPentru genialul Merleau-Ponty, unitatea armonică dintre corp și minte nu este o sumă de părți distincte care păstrează încă diferența dintre animal și om, ci o întoarcere, de data aceasta în deplină conștiință, la starea originară de unitate nediferențiată, în care mintea simte și pulsează, în timp ce corpul gândește și își amintește.