A înțelege cine suntem, ce este Eul și modul în care are loc formarea conștiinței noastre sunt puncte fundamentale ale drumului autocunoașterii. Pornind de la celula Eului conștient putem continua apoi în căutarea întregului organism al universului.
Științele psihologice actuale dețin informații relevante nu numai pentru a face terapiile mai eficiente, ci și pentru a ne permite tuturor să ne construim o imagine lămuritoare a ceea ce învățăturile religioase au răspândit de secole: Eul și Sinele Superior.
Și întrucât suntem în bună parte creatorii realității noastre, singura problemă rămâne cum să înțelegem ceea ce ne înconjoară știind că privirea noastră este influențată de informațiile moștenite. Îmi dau seama că, la un moment dat, articolele mele pot testa răbdarea cititorului, dar vă asigur că efortul merită din plin.
Cine sunt Eu cu adevărat?
Este un teritoriu vast și dificil de explorat, dar totul este ușor de făcut amintindu-ne de marele Ramana Maharshi și de învățăturile sale, incluse într-o broșură foarte mică intitulată: Cine sunt Eu?. Pentru a-l citi și înțelege împreună, trebuie mai întâi să știm ce este Eul și cum se formează conștiința care îl constituie.
Pentru a începe această călătorie, voi începe din nou de la Freud și teoria sa despre celula Eului și formarea conștiinței.
Sistemul percepție-conștiință
Conștiința este suprafața aparatului psihic și este în strânsă legătură cu sistemul perceptiv extern. Doar percepțiile ajung la conștiință. Percepțiile simțurilor ajung la noi din exterior, în timp ce alte senzații și sentimente interne sunt elaborate prin procese de gândire și intră în conștiință ca și cum ar fi percepții externe.
Cum ajunge conținutul inconștient al psihicului la suprafața conștientă? Cum se formează gândul? Prin legătura dintre conținutul inconștient și reprezentările verbale și vizuale, care sunt reziduuri mnemice, adică percepții vechi stocate în memorie ca amintiri.
Cărări către conștiință: imagini și cuvinte
Pe lângă reprezentările verbale, care folosesc sistemul auditiv ca canal senzorial, avem mai ales gândirea vizuală. Gândirea în imagini, luând în considerare vise și fantezii, este o elaborare mai primitivă a inconștientului decât cuvântul, care este mai recent în dezvoltarea conștiinței.
Reprezentările verbale sunt așadar cel mai recent și mai folosit vehicul de conținuturi inconștiente care se ridică înspre suprafața conștiinței. Deoarece limbajul este foarte complex, înnăscut (după Chomsky) sau poate nu, vehiculul său permite o pauză bună în sala de așteptare a preconștientului.
Percepțiile senzoriale directe nu au nevoie de punți
Percepțiile senzoriale, pe de altă parte, nu sunt reprezentări, adică nu au nevoie de un vehicul vizual sau auditiv sau alt vehicul reprezentativ pentru a ajunge la conștiință. Cât durează ca să fim copleșiți de amintirile unui miros aproape imperceptibil?
Senzațiile corporale pătrund direct în conștiință datorită intensității încărcăturii energetice, codificată în corp ca tensiune, deci neplăcere, sau relaxare, codificată de corp ca plăcere. Deci, în ceea ce privește simțurile imediate (tactil, olfactiv, gustativ și kinestezic) nu există sală de așteptare, adică nici preconștient.
Celula Eului și polarizarea sa
Senzațiile în calitate de transmisiuni de informații amintesc foarte mult de funcționarea potențialului de acțiune al celulelor nervoase. Ca orice fenomen electric, potențialul de acțiune, adică energia, este generat de diferența de potențial dintre două puncte din spațiu sau, în cazul membranei celulare, dintre mediul extern și mediul intern.
Schimbul intercelular și declanșarea impulsului electric are loc atunci când un stimul determină o creștere a diferenței de potențial, adică atunci când polarizarea mediului extern și intern al membranei celulare depășește potențialul de repaus și se ridică la valoarea determinată (-55 mV).
Dualitatea este motorul vieții
Deci, fără o polarizare, adică fără o diferențiere a sarcinilor, nu există nicio reacție. În mod similar, senzațiile ajung la suprafața conștiinței atunci când diferența de potențial, adică tensiunea cauzată de punctul maxim de polarizare internă crește la o anumită valoare de rezistență.
Să ne amintim că, după cum bine a notat Freud, tensiunea provoacă ceea ce elaborarea psihică de obicei numește neplăcere, în timp ce descărcarea tensiunii, în urma depozitului milenar de urme mnemice sau amintiri ale nenumăratelor alte descărcări, capătă atributul plăcerii.
Când un stimul devine o percepție care ajunge la conștiință?
Diferența de potențial electric s-ar traduce psihic prin tensiunea provocată de stimul, care pe măsură ce crește în intensitate devine din ce în ce mai neplăcută. Pentru ca stimulul să devină o percepție conștientă, acesta trebuie să atingă un anumit prag de toleranță sau rezistență, corespunzător în analogia noastră pragului de -55 mV necesar potențialului de acțiune să se declanșeze.
Dincolo de acest prag, percepția este introdusă în conștiință. Primele noastre percepții au venit din primele noastre date senzoriale asimilate, adică cele corporale. Din acest motiv, Eul corporal, văzut ca și cum ar fi o membrană, reprezintă primul și cel mai solid recipient al conștiinței noastre.
Rezervorul automatismelor funcționale
De menționat că aparatul nostru psihic funcționează conform legii efortului minim, de aceea vor exista multe percepții repetitive care, odată ce intră în câmpul conștient, la un moment dat alunecă înapoi în inconștient, după Freud.
După părerea mea, în schimb, ele se strecoară într-un spațiu mai apropiat și mai accesibil, precum într-un cloud de stocare, unde, alături de toate automatismele funcționale, se află și activitățile inconștiente controlate de sistemul nervos parasimpatic. Yoga, de exemplu, folosește această arhivă pentru a controla funcțiile respiratorii și ritmul cardiac.
Membrana celulei Eului conștient
Freud a folosit analogia veziculei celulare protejate de membrana sa pentru a descrie scutul protector al conștiinței. Am identificat pragul de rezistență dincolo de care încărcări-descărcări prea intense pătrund în conștiință ca percepții. Există un alt prag, mai înalt, dincolo de care conștiința expulzează automat percepțiile prea intense pentru a-și proteja integritatea.
S-ar putea ca nivelul maxim de conștiință dincolo de care durerea amenință să compromită integritatea Eului conștient să fie faimosul scut de protecție al mamei, format filogenetic în urma depunerii a nenumărate alte scuturi consumate de-a lungul procesului evolutiv?
Acest interval dintre pragul de intrare și scutul protector reprezintă spațiul posibilității evolutive a conștiinței. Minimul semnalează punctul dincolo de care intensitatea percepției devine informație, pătrunzând și lărgând conștiința chiar și sub formă de plăcere sau durere. Maximul, în schimb, expulzează stimulul prea intens care lovește scutul protector insuficient de elastic al recipientului psihic conștient.
Ce sens au toate acestea?
Ne face să înțelegem că lumea înconjurătoare trebuie să ne atragă atenția pentru a intra în noi. Poate bate încet cu mici șocuri sau poate pătrunde cu forță în intimitatea Eului nostru. Doar stimulii capabili să provoace o tensiune suficientă pot pătrunde în câmpul nostru perceptiv și numai capacitatea lor de polarizare provoacă tensiunea capabilă să transforme conștiința.
... sentimentele de neplăcere au acest element propulsor într-un grad foarte înalt. Ele împing spre schimbare, spre descărcare, așa că interpretăm neplăcerea ca pe o accentuare, plăcerea ca pe o reducere a investiției energetice.
S. Freud
Polaritatea conștiinței: Eu sunt ok
Păstrăm în conștiința polarizată pozitiv doar conținuturile benefice, utile pentru întărirea și dezvoltarea identității noastre, respingând ceea ce se ciocnește cu conceptul nostru de sine, întrucât suntem incapabili să facem față tensiunii create. Expansiunea containerului conștiinței are loc atunci când membrana esenței noastre devine din ce în ce mai robustă și mai elastică. În orice caz, pot intra cele mai contrastante conținuturi, care aduc un dinamism vital conștiinței.
Prin urmare, dualismul este funcțional și ne arată că trăim într-un univers de opoziție continuă. Problema nu este dualismul, ci intensitatea polarizării, extremele particulelor, substanței sau ale calităților. O polarizare prea intensă determină exercitarea unei tensiuni asupra conștiinței care respinge dincolo de prag conținutul informațional datorită scutului protector.
Totuși, nimic nu se pierde, totul se transformă. Deci unde ar putea ajunge aceast conținut informațional? Există două posibilități: înapoi în inconștient sau, în cazul unor ciocniri majore, în corpul fizic. Dar asta e un alt subiect.
Note:
** forse questa analogia ha contribuito erroneamente alla nota ormai collocazione della coscienza sulla superficie dell’organo centrale del sistema nervoso, il cervello; associazione sottolineata da Freud nell’ Al di là del principio del piacere, 1920, e che illustra anche il modo in cui avviene la formazione dell’Io corporeo.
** Una coscienza non molto ampia, tenendo conto che le frequenze udibili sono tra 20 Hz e 20000 Hz, lo spettro visibile si aggira tra 430 Hz e 770 THz e le temperature interne sopportate dal corpo umano sono tra 24° e 42°.
*** Sigmund Freud, Al di là del principio del piacere, 1920, cap. 4.
Comentariu