Pentru ca să înţelegem mai bine conţinutul Părintelui intern (gândirea, simţirea şi comportamentul său tipic), care este o stării Eu-lui bernian, trebuie să pornim în căutarea Superego-ului freudian. Ce este Superego-ul, cum se formează şi cum îl recunoaştem înlăuntrul nostru?
Să ne aminitm că intenția principală a acestui site rămâne autocunoașterea, iar de aceea vom rămâne detașați de explicațiile tehnice ale profesioniştilor, mulţumindu-ne doar de semnificațiile imediate resimțite în intimitatea fiecăruia dintre noi.
Cea mai obişnuită frază care se spune cuiva care a pierdut recent un părinte este „îl vei purta pentru totdeauna în inima ta”. O banalitate care conține esența construcției ființei noastre și a conștiinței noastre: identificarea.
Idealul ego-ului: trebuie sau vreau să fiu așa?
Aparent Superego este doar un construct psihic abstract, util doar în cadrul teoretic al dinamicii interioare. Pentru cei care doresc însă să privească profund în ei înșiși, Superego-ul este un amestec nedefinit de impulsuri sau de fluxuri energetice care converg în ceea ce crezi că ar trebui să fii: idealul Eului.
Format ca urmare a admirației sau reacției față de un părinte văzut prin ochii unui copil, Superego-ul este imaginea părintelui iubit sau temut, cel cu care ar trebui sau nu să fim asemănători.
Diferențierea și identificarea: forja personalității
Ceea ce ne-a plăcut la părinți l-am inserat în identitatea noastră prin procesul de identificare. În timp ce ceea ce nu ne-a plăcut l-am evitat prin diferențiere. În schimb, ceea ce ne înspăimânta a fost sau probabil va fi încă ţinta unei lupte înverşunate sau a fost înlăturat. Dar aceasta este o altă poveste.
Secretul Ego-ului echilibrat este aici, în armonizarea corectă între ceea ce este asimilat, care devine lumea noastră internă și ceea ce este respins, care determină caracteristicile lumii exterioare. Nu este o exagerare să spunem că pacea mondială își trage originile profunde din conflictul dintre Ego și Superego.
Scrinul cu comori: conștiința colectivă
Iar din moment ce părinții noștri și-au făcut la rândul lor identificările și diferențierile personale, la fel ca bunicii și străbunicii lor, în final ne regăsim cu un ideal al ego-ului foarte străvechi. Viaţa ne oferă o decantare prețioasă de valori și aspirații formată în urma sedimentării unui şir lung de idealuri identitare pentru a o îmbogăți și a o transmite succesorilor noștri.
La urma urmei, moștenim în interiorul Superego-ului nostru esența vitală a tuturor strămoșilor noștri, o conștiință comună deja consolidată, care ne va susține de la naștere și pe care o vom oferi drept cadou prețios copiilor noștri.
De la Oedip la Superego
Prima noastră cucerire a lumii este practic o provocarea a "lumii" părinteşti, o provocare instinctuală, care pentru Freud ar avea mai ales manifestări sexuale. Micul Oedip din noi nu a văzut încă o altă femeie decât mama sa, aşa că este clar că mami va fi prima sa ispită sexuală şi prima sa cucerire amoroasă.
În funcție de poziția pe care o va lua tati față de asaltul „incestuos”, „cucerirea” micuţului se poate încheia cu binecuvântarea bunului Superego, care astfel va putea fi perfect integrat în Ego-ul fragil şi va porni spre noi orizonturi de explorat. Sau poate că această îndrăzneală va fi pedepsită aspru condamnând micuţul pui de om la lupta sufletească eternă dintre Ego-ul păcătos și Super-ego-ul intransigent.
În Superego se ascunde imaginea lui Dumnezeu şi conştiinţa individuală
Confruntarea arhaică edipală cu figura părintească este creuzetul în care decantăm esența conștiinței noastre individuale, dar și cenzura morală, sentimentele sociale și cea mai înflăcărată credință religioasă.
Religia, morala și sentimentele sociale - acest conținut fundamental al ceea ce este cel mai înalt în om - au fost inițial unite [...] au fost dobândite filogenetic începând de la complexul patern: religia și limitările etice prin depășirea complex edipic propriu-zis, sentimente sociale pentru nevoia de a domina rivalitatea reziduală dintre membrii generației tinere."
Sigmund Freud - Eul şi Id-ul
Sublimarea: de la sex la cer
Pe lângă diferențierea de aspectele identitare pe care ni le propun părinții noștri și identificarea cu ceea ce simțim și dorim să fim, există un al treilea proces minunat: sublimarea. Născut din dificultatea asimilării aspectelor care intră în conflict cu valorile părintești, sublimarea este subterfugiul prin care se mută, se rafinează și se transformă impulsurile cele mai rebele și reprobabile din punct de vedere social în activități ridicate și acceptate de societate.
Ai tempi di Freud l’aspetto problematico riguardava soprattutto la sessualità, quindi la sublimazione era il tentativo di rendere accettabile un impulso sessuale deviato dalla morale comune. Più tardi però la sublimazione perde il significato di desessualizzazione pulsionale e acquista un significato più ampio della raffinazione degli impulsi primitivi dell’essere.
Superego-ul este izvorul vinovăţiei şi al morţii
Atunci când judecata părintească devine parte a personalității, săracul Ego nu mai are scăpare. Datorită imitației, dar poate că mai ales datorită necesității absolute de a avea în continuare un model parental și un sens existențial pe care să-l integreze, Ego-ul acceptă coexistența dificilă cu un Superego slab și judecător.
În acest fel, sentimentul de vinovăție devine pâinea zilnică a Ego-ului mereu bătut la cap de Superego-ul confuz și încă scufundat în întunericul inconștient al id-ului. Fără să cunoaștem structura noastră interioară, vom accepta vinovăția ca fiind o componentă implicită a ceea ce suntem. Sub influențele sale nefaste vom lăsa critica, nemulţumirea, dispreţul să intre în fiecare moment al vieții noastre. Cu consecințe dezastruoase asupra stimei de sine, a seninătății interioare și a relațiilor noastre.
Dorința de moarte sau, în orice caz, tendința de a renunţa la bucuria vieţii se află întotdeauna aici, în Superego-ul sever, adesea mult mai crud decât părintele real. O cruzime accentuată și de furia unui Ego forțat să accepte un astfel de Superego în sinele său. Autopedepsirea pare singura eliberare posibilă din strânsoarea judecății, dar deschide calea către masochism, în care Ego-ul se pedepsește singur, sau către sadism, în care Ego-ul îi pedepsește pe ceilalți.
Realitatea redimensionează idealurile și autocunoașterea schimbă perspectivele
Ușor de spus, greu de făcut. Să renunţi la un ideal de Ego care este prea departe de realitate este o întreprindere grea și dureroasă, atunci când iluziile idealiste ascund suferința unui copil neajutorat și singur. Viața cu confruntările și învățămintele sale ar fi cel mai bun sprijin pentru cei care cred în natura sa profund bună și pentru cel care alege să se cunoască pe sine însuși pentru a se iubi în loc să se auto-pedepsească.
Odată format și consolidat pe parcursul unei vieți de erori, confirmări și schimbări, Superego-ul nu mai este imaginea reziduală a unui vechi părinte iubit și urât, ci un nucleu individual de semnificații părintești profund integrate în personalitate.
Superego-ul este coloana vertebrală a valorilor noastre existențiale, inclusiv a sentimentului nostru de bine și rău, aspirația noastră pentru transcendența spirituală, sensul nostru sublim de a trăi și a iubi.
Un nucleu energetic și psihic care hrănește manifestările vizibile ale Părinte.
Comentariu