Astăzi comunicarea și gestionarea informației sunt prioritățile celor care vor să supraviețuiască haosului social. Poți înțelege și dezamorsa aroganța?
În lipsa unei cunoștințe adecvate despre sine și despre ceilalți, omul nu va putea niciodată să înțeleagă realitatea pentru a putea lua deciziile potrivite pentru sine și pentru cei dragi.
Înțelegerea celuilalt devine vitală pentru interpretarea comportamentului și a informațiilor pe care le transmite. Din acest motiv este necesar să plecăm de la poziția sa existențială de bază, adică de la modul în care se plasează în relația cu ceilalți și cu viața însăși.
În analiza tranzacțională au fost identificate patru poziții existențiale, de la care apoi se dezvoltă diversele modele de gândire care definesc mai bine concepția individuală asupra lumii exterioare.
Aroganţa. Eu sunt ok, tu nu eşti ok.
Este cea mai răspândită poziție și suferă câteva variații cu adevărat impresionante. Este poziția de superioritate adoptată de Eul destul de matur, dar încă in proces de consolidare. Deja faptul de a fi ok este o mare realizare în procesul de formare a identității. Un punct important este înțelegerea modului în care această poziție se reflectă în comportamentul zilnic.
Tipologia eu sunt ok, tu nu ești ok elimină din concepția individuală despre sine tot ceea ce nu vrea să fie, deoarece consideră că tot ceea ce nu este el nu este ok. Eu sunt ok într-un anumită caracteristică și resping orice altceva. În realitate, acel „orice altceva” individul este incapabil să-l gestioneze, convins în mod eronat că nu poate procesa acele anumite aspecte. Deci inclusiv comportamentul său va fi întotdeauna modelat nu de această aversiune, ci de credința că nu poate gestiona conținutul advers.
Iată un exemplu destul de frecvent de aroganță.
Celor care îi consideră pe ceilalți hoți nu le place să fie considerați hoți. Deseori aceștia își declară cu mare ostentație cinstea lor victimistică. Cu toate acestea, îi consideră pe ceilalți ca fiind potențiali hoți alimentându-și în mod inconștient această frică și acționând astfel încât să ajungă să fie jefuiți.
În felul acesta pun în aplicare un comportament plin de viclenie, neîncredere, necinste, ajungând chiar până la a se însuși de ceea ce consideră al lor, tocmai pentru a se proteja de furturile pe care și le imaginează.
Politica este plină de eu sunt ok, tu nu ești ok.
Cine îi consideră pe ceilalți fasciști se declară cu ostentație antifascist și luptă activ împotriva celor pe care îi consideră fasciști. Nu pierde niciodată ocazia de a apăra o potenţială victimă a rasismului şi marginalizării, fără a se asigura de realitatea faptelor.
În acest scop, ei împart lumea în jumătate și pun în aplicare acțiuni care vizează favorizarea oricărei categorii minoritare pe care o consideră lipsită de apărare, apărând și luptă puternic cu categoria opusă, pînă la ajunge să comită adevărate acte de rasism în sens invers.
Eu sunt ok, tu nu esti ok. Adică trebuie să te corectez.
Același lucru se întâmplă și în cazul celor care îi consideră pe alții slabi care trebuie să fie protejați sau, și mai rău, corectați. Cei care nu sunt ok sunt de data aceasta cei slabi, incompetenții sau incapabilii care au nevoie de ajutor. Cei care se consideră puternici, drepți sau oricum ok, luptă cu slăbiciunea pe care o văd la ceilalți încercând să le impună reguli de conduită menite să-i „întărească” sau să-i corecteze printr-o anumită educație sau un anumit stil de viață.
Cu cât individul se consideră mai puternic, cu atât mai violent va fi autoritarismul cu care va încerca să-i „îmbunătăţească” pe ceilalţi, în familie sau în politică. Problema este că nu va identifica niciodată mijloacele cu adevărat adecvate pentru a ajuta categoriile defavorizate, deoarece nu va lua în considerare câtuși de puțin nevoile lor reale, văzând în ceilalți doar „realitatea” sa imaginară.
A fi ok sau nu este o alegere interioară
Cei care îi consideră pe ceilalți că nu sunt ok, ăn viața de zi cu zi cu greu pot distinge cei care nu sunt ok cu adevărat de cei ok. Aceasta distinctie depinde de intensitatea cu care tipul ok îi respinge pe cei care nu sunt ok. Adică depinde de intensitatea sentimentului de mânie pe care o au în suflet. Respectul pentru caracteristicile altora considerate non ok sosește în momentul în care individul realizează că are mijloacele necesare pentru a gestiona aceste aspecte în interiorul său, adică devenind capabil să a alege în mod deliberat dacă vrea să fie ok sau nu.
Cum are loc această alegere? Prin îndreptarea atenției către sine, prin conștientizarea faptului că a fi sau a nu fi hoț, ignorant, fascist, slab etc. nu este o stare fixă, de neclintit, ci o chestiune de acțiune. Sunt hoț doar dacă fur. Sunt ignorant doar dacă nu mă informez. Sunt fascist doar dacă discriminez orbește. Deci a fi într-un anumit fel este doar consecința acțiunii mele, a comportamentului meu. Dacă nu mă comport astfel, nu pot să nu fiu ok.
Odată ce ai decis în suflet cine ești cu adevărat, aspectele care nu-ți plac devin mult mai puțin de temut, deoarece pot fi controlate prin acțiuni conștiente, voluntare. Dacă mă consider profund ok, ajunge doar să decid cum să acționez în mod conștient ok. Astfel, individul își poate conecta experiențele cu acțiunile sale, dobândind conștientizarea capacității sale de a-și controla propriul comportament.
De fapt, suntem cu toții ok. Faptele noastre, un pic mai puțin.
În momentul în care comportamentul se conformează și credinței interne de a fi ok, adică atunci când acțiunile devin și ele ok, individul încetează să lupte cu cei care manifestă caracteristici non-ok, acceptându-i așa cum sunt și permițându-le să devină responsabili pentru alegerile lor.
Cu toate acestea, această acceptare conștientă nu duce la o resemnare apatică sau la tolerarea a ceea ce nu ar trebui tolerat, cum ar fi violența, de exemplu. Tipul ok, în momentul în care începe să-i vadă pe ceilalți ca fiind destul de ok indiferent de context, capătă și capacitatea de a discerne mult mai ușor comportamentul celorlalți. Conștientizarea clară a diferenței dintre oameni și acțiunile lor duce la o mai mare determinare de a denunța deschis, nu răutatea celorlați, ci doar comportamentul rău al acestora.
Distincția dintre oameni și acțiunile lor permite păstrarea considerației pentru ființa umană în orice circumstanță a vieții. Astfel pot fi contestate doar faptele și nu oamenii, eliminând ideologiile ofensatoare și discriminatorii, conflictele inutile și prevaricarea celuilalt.
O examinare lucidă a realității ne dezvăluie, așadar, că suntem cutoții ok întotdeauna și peste tot, dar pentru a ajunge să vezi bine acest fapt, trebuie să accepti și mizeriile pe care le fac toți cei care pleacă de la superioritatea poziției „tu nu ești ok”.
Comentariu